BIOGRAFIE

Raluca Guslicov

Numele meu este Raluca Guslicov și sunt actriță de când mă stiu, chiar de la 6 ani toată lumea mă striga “talente”!😄

La 9 ani am intrat în renumitul cor VOCESPRIMAVERAE, unde am jucat la Opera română, opere pentru copii, Peter Pan, Cosette, Micul coșar, Inima de copil și așa am ajuns să iubesc scena la nebunie.

Am urmat Universitatea Ecologică, facultatea de actorie, cu licență la UNATC și am ajuns din primul an de facultate, la teatrul Constantin Tănase, unde îmi doream să fiu de când eram mica și ascultam discuri cu Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Tamara Buciuceanu, Dem Radulescu, Horia Serbanescu, etc.

Norocul mi-a surâs și Aristide Buhoiu, venit la teatru, m-a luat în emisiunea sa de la Tele7abc. Am ajuns în scurt timp, să am emisiunea mea, muzicală, Club ABC, după care, să moderez și să realizez “Post meridian”, emsiune socială, de divertisment, în direct.

Am văzut cum e să fii vedetă, imediat cum am terminat facultatea, dar nu a durat mult… am întrerupt cariera pentru cea mai importantă calitate, aceea de mamă.

Dar n-am putut să stau departe și după nașterea celui de-al doilea copil am vrut să mă întorc în lumea artistică, doar că nimeni nu mai știa cine sunt, așa că am bătut la toate porțile. Plimbandu-mă pe Calea Victoriei, am zărit o casetă luminoasa, cu MIX fm și am intrat, am întrebat și am început să fac o emisiune de film la radio, “for free”normal!:))
Mi-a prins foarte bine să-mi exersez dicția și creația artistică în text și vorbă. Editorul merita, cu siguranță, un salariu în plus, la cât l-am chinuit, dar stilul meu l-a prins și am colaborat super. Și de aici am avut un traseu la fel de surprinzător!😉

Am intrat în Realitatea să prezint horoscopul, printr-un noroc…o experiență! Au urmat Moderator realizator matinal București fm, TVRInfo, unde am ajuns tot așa ca picată din lună și am rămas de la început până la transformarea postului într-unul de știri, dedicat.
Trăsnită am fost dintotdeauna, colaborând cu gașca de la începuturile lor, rolul Teo Diliman, care m-a consacrat l-am primit în 2008 și de atunci nu mă pot dezlipi de el, de drag!😍

Astfel că, atunci când am divorțat aveam 4 joburi, care mă împlineau, fiecare pe o parte, radio, Tv, teatru și Trăsniții.
Am alternat prioritățile, în diferite momente, copii, cariera, așa că în salturi, am păstrat rolul din Trăsniții, teatrul și m-am apucat de cântat. Asta mi-a acaparat tot timpul.
Dintotdeauna am cochetat cu cântatul și în nenumărate rânduri am vrut să aduc la nivel de performanță această artă, având la bază școala de muzică (8 ani de pian), 10 ani de cor, cursuri de canto în facultate și evenimente la care mi-am exersat pe lângă rolul de MC și pe cel de solist vocal.
Pentru a performa la propriu în domeniu am luat lecții de canto 4 ani “and counting”!:))
Știu că într-un fel sau altul ajungem unde ne este menit, dar asta nu înseamnă să așteptăm ci să acționăm și să avem încredere!
Așa că: La muncă!:))